NOI GLOSE DESPRE MIRCEA ELIADE
Mircea Handoca – Noi glose despre Mircea Eliade, cu o prefață de Dan Zamfirescu, București, Editura „Roza Vânturilor”, Colecția Biblioteca Istorică și Filologică, 2007, 195 p.
Viviana Poclid Dehelean (Milivoievici)
Timișoara, martie, 2008.
Într-adevăr exegetul și biograful eliadist, Mircea Handoca „este într-un an fast”, după spusele criticului Dan C. Mihăilescu (în „22”, nr. 42, 19-25 octombrie 1999). Încet, dar sigur, opera lui Mircea Eliade este redată publicului cititor din România. A fost așteptată prea mulți ani... Pe lângă volumele de Corespondență și cele care alcătuiesc seria „Dosarului” Eliade, Mircea Handoca a publicat la editura „Roza Vânturilor” un volum de „glose” – Noi glose despre Mircea Eliade. Cum le-a numit însuși creatorul. Prefațatorul ediției de față le numește „substanțiale întregiri”, fără de care „nimeni nu va putea porni în viitor, când cultura română își va regăsi curajul, demnitatea și suflul ei congenital de mare cultură.”(s. a., Dan Zamfirescu, Mircea Eliade sau pecetea geniului creator românesc pe cultura universală, p. 9). Aici autorul își adună diversele articole risipite prin revistele de cultură românești – „Jurnalul literar”, „România literară”, „Origini”, „Caietele Mircea Eliade” – apărute pe parcursul anilor 2005 – 2007. Pe lângă acestea autorul mai inserează și trei articole inedite – Proiecte literare și filosofice, Anticomunismul lui Mircea Eliade și Mircea Eliade și cenzura.
În majoritatea articolelor ce alcătuiesc substanța acestei cărți autorul pledează pentru „exactitate”, „corectitudine” și „rigoare” în ceea ce privește receptarea operei și vieții marelui savant Mircea Eliade. Ele constituie răspunsuri, adnotări și completări la diversele volume denigratoare sau elogioase la adresa lui Mircea Eliade. Astfel, el completează lacunele și „petele albe” care se întrezăresc în studiile unor cercetători precum Florin Țurcanu și Alexandra Laignel-Lavastine. Aceasta din urmă a redactat un amplu „rechizitoriu” la adresa lui Emil Cioran, Mircea Eliade și Eugen Ionescu, acuzându-i de fascism. Mircea Handoca afirmă că autoarea cărții L'oublie du fascisme și-a creat „monumentala” lucrare apelând fără scrupule la mărturii false, inversiuni și imprecizii. Studiul său conține „multe date și documente reale amestecate cu inexactități și erori ușor sesizabile. Falsul, inducerea în eroare a cititorului neavizat, greșeli de date, confuzii de persoane, citate trunchiate te întâmpină la tot pasul.” (Câteva erori dintr-un rechizitoriu, p. 14). Autoarea devine o acuzatoare neînduplecată abuzând de date neconcludente, citate „ciopârțite”, presupunând ce „au gândit eroii săi”. Acuzații lipsite de o fermă „probitate științifică”, inventate pe baza unor documente inexistente. Semantarul articolului aduce în discuție o altă înverșunată denigratoare și adversară a istoricului religiilor. Este vorba despre Adriana Berger, secretara particulară a lui Mircea Eliade din anii 1983-1984. A publicat un articol vehement în presa britanică – Fascism și religie în România. Aici ea încearcă să demonstreze pro-fascismul lui Mircea Eliade. Cititorul obișnuit înclină să creadă spusele acesteia, dar la o cercetare minuțioasă a documentelor se poate observa lipsa de consecvență a ideilor. Acest lucru l-a demonstrat savantul american Bryan Rennie în cartea sa, Reconsiderându-l pe Eliade, unde demontează rând pe rând calomniile la adresa lui Mircea Eliade.
Acești „justițiari” sunt combătuți prin argumente pertinente de către Mircea Handoca în articolele sale. Mențiunile făcute au menirea de a semnala „erorile”, „neconcordanțele”, „insinuările” și „citatele trunchiate”.
Al doilea și al treilea articol dezbat problematica volumului istoricului Florin Țurcanu, Mircea Eliade. Prizonierul istoriei, apărut în două ediții, română și franceză. Mircea Handoca elogiază puterea de muncă, tenacitatea și acribia cu care autorul volumului a studiat Colecția Mircea Eliade de la Biblioteca Regenstein din Chicago. Dar aduce în discuție și unele lipsuri pe care le comportă ediția: „Florin Țurcanu nu e consecvent până la capăt, (...) face afirmații hazardate, nedovedite prin documente autentice.” (Florin Turcanu, Mircea Eliade prizonierul istoriei, p. 31, 33).
Despre monumentala monografie dedicată lui Mircea Eliade a lui Mac Linscott Ricketts – Rădăcinile românești ale lui Mircea Eliade – Mircea Handoca are cuvinte de laudă. În articolul său exegetul operei eliadești prezintă o analiză a volumului savantului american, apreciind vasta documentare exhaustivă a acestuia. În finalul expunerii sale Mircea Handoca conchide: „discipolul e fascinat de numeroasele fațete proteice ale personalității lui Mircea Eliade și ne convinge și pe noi de aceasta. Eroul său nu ne apare totuși ca un zeu, ci ca un om din carne, sânge și oase, asemenea fiecăruia dintre noi. Autor și erou se caracterizează deopotrivă prin sinceritate, obiectivitate, simplitate, modestie și firesc, muncă îndârjită și «disperată», uneori în condiții «infernale».” (Rădăcinile românești ale lui Mircea Eliade, p. 63). Apreciază noutatea și aducerea la zi a surselor biobibliografice eliadiste și are speranța unei apariții editoriale viitoare a acestei biografii spirituale închinate lui Mircea Eliade.
Un alt articol important pentru cunoașterea omului și scriitorului Mircea Eliade îl constituie Corpusul de corespondentă Mircea Eliade, publicat inițial în Caietele Mircea Eliade, 4, Asociația culturală „Crișana”, Oradea, 2005, pp. 5-39. Aici, ca și în celelalte, semnatarul aduce lămuriri privitoare la edițiile volumelor de corespondență editate de el pe parcursul mai multor ani. Însuși mărturisește că această editare „e pe punctul de a fi încheiată.” (p. 71). Acest amplu articol aduce în discuție atât corespondența emisă cât și cea primită de Mircea Eliade, atât din/în țară cât și din/în străinătate. Precizează că ultimele două volume dedicate corespondenței eliadiene care urmează să apară conțin scrisorile unor importanți oameni de cultură precum Mihail Sebastian, Al. Rosetti, Constantin Rădulescu-Motru, Mac Linscott Ricketts, dar se vor găsi inserate și scrisorile de dragoste de la Rica, Sorana, Jenny și Maitreyi.
Altele dintre articole aduc în discuție sărbătorirea centenarului nașterii lui Mircea Eliade, evidențiind unele lacune sau neconcludențe apărute în cărțile de specialitate – dicționare și enciclopedii. O problemă intens disputată este cea a datei nașterii scriitorului – 28 februarie 1907 (stil vechi)/13 martie 1907 (stil nou). Aceasta este data de naștere corectă conform spuselor lui Constantin Popescu-Cadem. El este cel care a descoperit și studiat multe documente despre viața lui Mircea Eliade. Și-a publicat numeroasele studii în „Revista de istorie și teorie literară”, pe parcursul anului 1983. Mircea Handoca aduce și unele completări referitoare la titlurile corecte ale unor lucrări științifice și literare eliadești, dar și la unele date cu caracter documentar incorecte. Semnatarul pledează mereu pentru franchețe, corectitudine și rigoare în realizarea studiilor și biografiilor dedicate marelui savant.
O atenție deosebită merită articolul Critica unei editii: Jurnalul portughez, care aduce în discuție anumite neconcludențe apărute în traducerea acestei cărți capitale. Are o atitudine critică față de editori reproșându-le faptul că nu au oferit publicului cititor „o reproducere cât de cât acceptabilă”. (p. 134). Autorul articolului subliniază faptul că anumite fraze din jurnal conțin inadvertențe, iar unele dintre operele și articolele lui Mircea Eliade încluse în aceste două volume au mai fost publicate de-a lungul vremii în diverse cărți și reviste literare. Totuși, apariția Jurnalului portughez este o realizare deosebită. Mircea Handoca are speranța ca observațiile sale menționate în acest articol să fie luate în cosiderare în următoarea ediție a acestei „cărți de excepție”.
În cuprinsul volumului de față sunt incluse trei articole inedite – Proiecte literare și filosofice, Anticomunismul lui Mircea Eliade și Mircea Eliade și cenzura. Dacă în primul articol autorul ne familiarizează cu lucrările și preocupările lui Mircea Eliade rămase în fază de proiect, în celelalte două ne vorbește despre situația operei eliadești în perioada României comuniste, de dinainte de decembrie 1989. Pe atunci marele savant nu avea drept de semnătură. Lucrările sale, atât cele științifice cât și cele beletristice, au fost cenzurate. Editarea acestora era practic imposibilă, deși Costantin Noica și Mircea Handoca au întreprins demersurile necesare pentru apariția Operelor complete. Au trimis către diverse edituri petiții pentru tipărirea acestora în treizeci de volume. În articolul Editarea operelor lui Mircea Eliade, Mircea Handoca susține stringenta apariție a ediției critice cu care „istoria noastră literară a rămas datoare”. Sperăm ca visul să-i fie împlinit. Iar Mircea Eliade să fie cu adevărat cunoscut de către publicul cititor din România și de pretutindeni. Deocamdată avem tipărite doar două volume critice: Isabel și apele diavolului (1994) și Maitreyi (1997). Și să ne gândim că avem unele pagini inedite ale lui Mircea Eliade care așteaptă cu nerăbdare să vadă lumina tiparului.
Mircea Handoca și-a dedicat întreaga viață documentării, studierii, interpretării și editării operei lui Mircea Eliade. Este fascinat de „personalitatea proteică” a renumitului om de cultură, de „spiritul său enciclopedic, nebănuita putere de muncă, originalitatea, (...) aceeași voință și îndârjire, aceeași dorință de autodepășire.” (p. 159)
În De douăzeci de ani autorul evocă emoționanta întâlnire dintre el și Mircea Eliade: „În cele câteva zeci de ore petrecute în preajma Profesorului, în august – septembrie 1985, pot spune că am reușit să-l cunosc însă cu adevărat. / L-am observat cu atenție în timp ce scria, citea sau vorbea, privindu-l amuzat de stângăcia cu care trebăluia prin casă. I-am fost alături când își sorbea băutura și mă fâstâceam de atenția acordată de el pălăvrăgelilor mele. / Mi-a rămas întipărit în memorie inconfundabilul timbru al vocii sale, trecând pe nesimțite de la un «registru» la altul: tonalitatea melancolic-nostalgică a evocării Bucureștiului tinereții sale se deosebea esențial de seriozitatea și intransigența acuzării delatorilor, politrucilor și ariviștilor. Badinajul relatării detaliilor unor întâmplări erotice era diferit de zâmbetul șăgalnic și îngăduitor – uneori ironic – din «portretele» făcute unor confrați. / Aud și azi râsul lui în cascade la poanta unei întâmplări hazlii relatate de el sau de interlocutor. / Oricât ne-am fi îndepărtat de la subiect, revenea mereu la tema centrală a convorbirii noastre: cultura și literatura. (de altfel, această temă este recurentă în întreaga creație eseistică și publicistică a lui Mircea Eliade din perioada interbelică – n. n.). / Întrevederile mele cu Mircea Eliade m-au impresionat profund. Pentru prima oară în viață am cunoscut un om excepțional, cu o rară sensibilitate, ospitalier, modest și generos. / Până în ultimul moment al vieții îmi va rămâne fixat pe retină chipul lui blajin și îngăduitor, sincer și firesc, lipsit de orice morgă și prefăcătorie.” (p. 177)
În majoritatea articolelor Mircea Handoca lanseză ideea necesității editării întregii opere – Opera omnia – a lui Mircea Eliade. Susține cu fervoare corectitudinea și obiectivitatea datelor și documentelor supuse analizei. Memorialistica și corespondența lui Mircea Eliade constituie o sursă inepuizabilă în descoperirea omului și scriitorului.
Despre imensa activitate de exeget și biograf a vieții și operei eliadești a lui Mircea Handoca au scris numeroși critici și istorici literari – Cornel Ungureanu, Aurel Martin, Zigu Ornea, Mac Linscott Ricketts, Dan C. Mihăilescu, Florin Mihăilescu, Radu Mareș, Gheorghe Glodeanu, Alex Ștefănescu, Irina Mavrodin – în arhicunoscutele reviste culturale românești ale epocii actuale – „România literară”, „Orizont”, „Convorbiri literare”, „Jurnalul literar”, „Viața românească”.
Grăitoare în acest sens sunt rândurile criticului timișorean – Cornel Ungureanu: „Va fi greu să-l înțelegem mâine pe Mircea Eliade fără a avea la îndemână tezaurul Handoca. Editorul a adunat ani de-a rândul cu un devotament unic o operă mereu supusă amenințărilor, mereu persecutată de neîncrederea snobilor, sau de intransigența adversarilor politici. A descoperit pagini unice și a pus în circulație cu un ceas mai devreme cărți capitale. Despre Mircea Eliade Handoca ştie tot...” (în „Orizont”, nr. 11, 15 martie 1991).
Comentarii