MEDIUL INTERNAȚIONAL ȘI CONJUNCTURA ECONOMICĂ
Structura cursului:
Capitolul 1 Coordonate de bază ale managementului strategic
Capitolul 2 Abordarea strategică a scanării mediului internațional al afacerilor
Capitolul 3 Tendințele mondializării și mondializarea tendințelor în mediul internațional al afacerilor
Capitolul 4 Mediul internațional al afacerilor și problematica riscurilor
Capitolul 5 Evaluarea mediului de afaceri sub aspectul modificării conjuncturii
Capitolul 6 Probleme metodologice privind elaborarea studiilor de conjunctură economică
Capitolul 7 Economia națională – sistem fundamental de analiză a conjuncturii economice
Capitolul 8 Conjunctura piețelor internaționale
Capitolul 9 Metodologia elaborării studiilor privind conjunctura economică pe plan mondial
Capitolul 1
Coordonate de bază ale managementului strategic
1.1. Caracteristici esențiale ale managementului strategic
Din perspectivă istorică derularea afacerilor economice prezintă caracteristici de continuitate și de specificitate temporară și spațială.
Elemente de continuitate: vizează scopul, elementele strategice pentru care se inițiază o afacere economică.
Elementele de specificitate: au în vedere actorii care derulează afacerile și contextul în care aceste afaceri se derulează, adică mediul de afaceri specific timpului și spațiului.
Teoria și practica internațională scoate în evidență faptul că demersul strategic de cunoaștere a mediului de afaceri în care se intenționează a se acționa este o premisă importantă a succesului și performaței. Rațiunile primare ale eșecului în afaceri își au originea în informarea necorespunzătoare asupra caracteristicilor mediului de afaceri în care se acționează și în lipsa de dorință sau incapacitate de înțelegere și descifrarea acestuia.
Managementul strategic: oferă un punct de vedere panoramic asupra spațiilor în schimbare a firmelor și evidențiază cum marile și micile firme pot fi mai eficiente nu numai în prezent dar și în viitor.
Această abordare e cu atât mai necesară cu cât procese ca dezvoltarea tehnologiei informației, integrarea regională, globalizarea dau un nou conținut mediului internațional al afacerilor. Întrebarea care se pune este: ce face o întreprindere înainte de a obține succesul și pentru a-l menține și pe viitor?
În viziunea managementului strategic întreprinderea nu va acționa pentru a obține performanțe sau pentru a se salva urmând căile tradiționale de conducere a afacerilor, ci va căuta căi noi, inovative.
Managementul strategic – reprezintă acel set de decizii și acțiuni manageriale care să determine performațe pe termen lung pentru firmă.
Include 4 tipuri mari de activități precum:
- scanarea mediului intern și extern
- formularea strategiei
- implementarea strategiei
- evaluarea și controlul
Se poate constata astfel că managementul strategic are în vedere o monitorizare a punctelor tari și slabe ale unei firme, iar în raport cu exteriorul are în vedere oprtunitățile și pericolele (SWOT).
Original numit „politica afacerilor”, managementul strategic înlocuiește acest termen, respectiv încorporează planificarea și strategia pe termen lung. Politica afacerilor are o orientare generală de management și ca obiectiv primar, o privire spre interior cu preocupare de integrare proprie a activităților sale funcționale.
Beneficiile managementului strategic constau în faptul că:
- oferă un sens clar pentru viziunea strategică a firmei;
- focalizează ținta asupra a ce e important strategic;
- îmbunătățește înțelegerea schimbărilor rapide ale mediului de afaceri.
Managementul strategic nu trebuie să fie un proces formal. Demersul poate începe cu întrebări simple:
- Unde se poziționează firma noastră în prezent? (nu unde dorim noi să fie)
- Dacă nu sunt făcute schimbări unde va putea fi firma noastră peste un an, 2, 5 ani? Sunt răspunsurile acceptabile?
- Dacă răspunsurile nu sunt acceptabile ce acțiuni specifice trebuie să adopte managerii firmei? Ce riscuri există și ce soluții de rezolvare?
Lumea afacerilor internaționale e în continuă schimbare. Internaționalizarea accentuată a firmelor, globalizarea producției și a piețelor, comerțul electronic au schimbat filozofia firmelor moderne de a face afaceri.
Realizează economii de scară necesare pentru atingerea unui cost scăzut și a unui preț scăzut – condiție pentru a fi competitiv – reclamă o abordare globală a pieței și o gândire strategică pe termen lung. Firmele competitive trec din ce în ce mai mult de la o competitivitate prin preț la una prin cost și inovare.
În aceste condiții în schimbare apare întrebarea: Cum poate una sau alta dintre firme să se adapteze la toate schimbările tehnologice, economice, politico-legale și socio-culturale existente în lume și ce ajustări sunt necesare?
Problema e complexă. Reținem în acest context câteva teorii în legătură cu felul în care firmele obțin rezultate în mediul lor de afaceri.
1. Teoria populației ecologice: succesul fiecărei firme este stabil într-o nișă particulară de mediu și că ea este incapabilă să se adapteze condițiilor în schimbare. Inerția împiedică firma de la schimbare.
2. Teoria instituțională: dimpotrivă, susține că firma poate să se adpteze la condiții în schimbare imitând succesul altor firme. Există încrederea bazată pe experiența unor întreprinderi care s-au adaptat la circumstanțele schimbate imitând strategiile unor alte firme. Teoria însă nu explică cum a fost asigurat succesul noii strategii dezvoltate de firme imitată.
3. Perspectiva alegerii strategice: merge un pas în viitor susținând că nu doar firmele se adaptează la mediul schimbat, dar acestea, de asemenea, au oportunități și puterea să remodeleze mediul lor. Perspectiva e adecvată pentru managementul strategic.
4. Teoria învățării organizaționale: argumentează că adaptarea este un proces dinamic, firma se adaptează la schimbările mediului și folosește ofensiv cunoștințele pentru a îmbunătăți convenabil legăturile firmei cu mediul lor. În legătură cu această teorie tot mai multe firme realizează că trebuie să treacă de la organizarea verticală la cea orizontală (interactivă).
Modelul de bază al managementului strategic: 4 elemente
1.2.1. Scanarea mediului de afaceri
Este prima etapă a demersului strategic.
Scanarea mediului – reprezintă monitorizarea, evaluarea și diseminarea informațiilor atât a mediului intern cât și a mediului extern al firmei pe plan național și internațional.
Mediul extern – e constituit din acei factori exogeni care influențează activitatea și demersul strategic. În general, acești factori sunt greu de controlat și într-o mică măsură de influențat, dar cunoscându-i firma se poate adapta la constrângerile acestora.
Scopul activităților de scanare e acela de identificare a factorilor strategici, adică a celor interni și externi firmei (național și internațional) care vor determina și influența viitorul firmei.
Cea mai simplă cale de a conduce scanarea mediului este prin analiza SWOT, care este acronimul pentru a descrie pentru mediul intern punctele tari și slabe, iar pentru mediul extern, oportunitățile și amenințările.
Mediul intern al unei firme constă în următoarele variabile:
- punctele tari și slabe – care sunt proprii în cadrul firmei și nu sunt în mod uzual în controlul pe termen scurt al activității managerilor.
Forma și contextul variabilelor în care lucrează sunt date, ele includ structura, cultura organizațională și resursele firmei.
- punctele tari – se referă la competența esențială pentru obținerea de avantaje competitive.
Mediul extern constă în variabilele – oportunități și amenințări – sunt exterioare firmei, netipice pentru controlul pe termen scurt al conducerii manageriale.
Este important ca managementul firmei să fie preocupat și să aibă capacitatea de a identifica, selecta și analiza oportunitățile de afaceri dintr-un anumit mediu. Selectarea oportunităților e influențată de factorii interni firmei: obiectivele, resursele financiare, competențele manageriale, precum și mediul de afaceri în care se acționează.
Scanarea mediului extern – colectarea informațiilor care să permită realizarea unor previziuni ale mediului de activități în activitatea de management strategic.
Se poate face distincție între un sens restrâns și un sens mai larg al strategiei.
În sens restrâns – scopul și obiectivele sunt considerate ca fiind date, strategia fiind modul în care întreprinderea acționează și alocă resursele pentru realizarea obiectivelor.
În sens larg – în conceptul de strategie se includ atât scopul și obiectivele întreprinderii cât și politicile necesare pentru a se realiza.
Concluzia: - conceptul de strategie se referă atât la planurile făcute pentru realizarea obiectivelor (strategie planificată) cât și la eforturile, acțiunile realizate pentru îndeplinirea scopurilor propuse (strategie realizată).
Procesul de formulare a strategiei se referă la modul în care o firmă ajunge să-și definească o anumită strategie.
1.2.2. Formularea strategiei
Reprezintă dezvoltarea unui plan pe termen lung pentru managementul efectiv al oprtunităților și amenințărilor în cunoașterea punctelot tari și slabe ale firmei.
Include:
- definirea misiunii
- specificarea obiectivelor de atins
- dezvoltarea strategiilor
- stabilirea cadrului director al politicii
Misiunea unei firme – reprezintă scopul sau motivul pentru existența firmei. Este o prezentare mai tangibilă a viziunii, indicând direcțiile și credințele managerului care urmează să conducă această firmă.
O bună concepere declarativă a misiunii definește fundamentul, scopul unic al serviciilor firmei diferite de a altor firme de același profil și identificarea scopurilor operaționale ale firmei în termeni de produse/servicii oferite pe piață. Ea include, de asemenea, filozofia firmei despre felul în care se fac afaceri.
Formularea misiunii implică răspunsuri la următoarele întrebări:
- Care este rațiunea existenței intreprinderii? Care este scopul de bază al acesteia?
- În ce constă unicitatea întreprinderii?
- Ce este posibil să fie diferit în sectorul de activitate peste 3 sau 5 ani?
- Cine sunt sau cine ar trebui să fie clienții principali și piețele țintă?
- Care sunt produsele/serviciile principale în prezent și care ar trebui să fie în viitor?
- Care este sau ar trebui să fie preocuparea economică principală a firmei?
- Care sunt credințele, valorile și aspirațiile principale?
Concluzia: exprimarea misiunii descrie ce este firma în prezent, iar viziunea în corelație cu misiunea descrie ce dorește firma să devină.
Exprimarea misiunii promovează un sens asupra nișei de speranță a angajaților și comunică public importanța grupurilor de interese într-un anumit mediu de afaceri. Ea spune cine suntem noi, ce facem mai bine decât alții și ce dorim să devenim.
Obiectivele – sunt rezultatele finale ale activităților planificate. Ele explică ce poate fi îndeplinit și cum cuantificarea este posibilă. Reprezintă definiții operaționale ale scopurilor precizând complet ceea ce se urmează a se realiza.
Un obiectiv stabilit trebuie să precizeze (SMART):
- elementul de performanță pe care-l vizează;
- nivelul vizat;
- orizontul temporar.
Scopul subliniază despre ceea ce firma dorește să obțină, fără o încercare de cuantificare și fără precizarea orizontului de timp.
Formularea de tipul „creșterea profitului” este un scop și nu un obiectiv, pentru că formularea nu exprimă cât de mare se dorește a fi și nici în ce perioadă de timp.
Formularea de tipul „creșterea profitului cu 10% față de anul precedent” reprezintă un obiectiv.
Strategia într-o formă esențializată capătă forma unui plan de atingere a misiunii și obiectivelor. Ea maximizează avantajul competitiv și minimizează dezavantajul competitiv.
Tipuri de strategii:
- strategia de corporație – are în vedere organizațiile formate dintr-o serie de firme relativ independente, uneori denumite entități strategice de activitate (ESA). Ea este fundamental preocupată cu logica și rațiunea existenței corporației, răspunzând la întrebarea: „în ce activități ne implicăm și cum ar trebiu să le conducem?”
- strategia de portofoliu – definește domeniile sau unitățile strategice de afaceri în care firma continuă să acționeze, cele pe care le va abandona și cele în care urmează să-și desfășoare activitatea, alocând în același timp resursele necesare. În urma analizei situației portofoliului se pot stabili strategiile adecvate pentru fiecare unitate strategică de afaceri în parte cât și pentru portofoliu în ansamblul său.
- strategia concurențială – strategie la nivel de firmă sau strategie ESA, se referă în special la concurența între produsele/serviciile de pe piață. Există următoarele întrebări la care trebuie să răspundă o astfel de strategie: „în ce domeniu ar trebiu să concurăm? Asupra căror piețe și segmente ar fi bine să ne concentrăm? Cu ce produse ar trebui să concurăm? Cum vom obține un avantaj concurențial pe piețele alese?” Dacă echipa managerială nu a răspuns la aceste întrebări reiese faptul că firma nu are o viziune clară și bine gândită în ceea ce privește strategia concurențială.
1.2.3. Implementarea strategiei
Implementarea strategiei – este procesul prin care strategiile și politicile sunt puse în acțiune pentru a dezvolta programe, bugete și proceduri.
Politica, spre deosebire de strategie, este un ghid global pentru elaborarea deciziilor în legătură cu formularea și implementarea strategiei.
Întreprinderile folosesc politicile pentru a se asigura că angajații lor elaborează deciziile și acțiunile pentru a susține misiunea, obiectivle și strategia firmei.
1.2.4. Evaluarea și controlul
Evaluarea și controlul – reprezintă procesele prin care activitățile firmei și performanțele rezultate sunt monitorizate în așa fel încât performanțele actuale să poată fi comparate cu performanțe dezirabile.
Performanța este rezultatul final al activității. Ea include veniturile actuale ale procesului de management strategic.
Capitolul 2
Abordarea strategică a scanării mediului
internațional al afacerilor
2.1. Sensuri și înțelesuri ale conceptului de mediu al afacerilor
Pornim de la premisa că procesul cunoașterii se realizează în 2 planuri:
- cunoașterea comună;
- cunoașterea științifică.
Facem distincție între datul real, care în cazul nostru este mediul de afaceri, și reflectarea reală asupra acestui dat real. Dacă datul real e unul singur reflectarea conceptuală este diferită.
Limbajul de specialitate legat de conceptul de mediul al afacerilor obligă la însușirea unor concepte, teorii, clasificări care să ne conducă de la simplul proces la acela de comunicare.
Activitatea managerială înseamnă a conduce și a fi condus. Orice firmă sau organizație pentru a-și fundamenta decizia de alocare a resurselor de tot felul trebuie să-și focalizeze atenția asupra mediului de afaceri în care acționează sau își propune să acționeze. Întrebarea primă care se pune: „Ce este acest dat real desmnat prin limbaj drept mediu al afacerilor?”
Se pleacă de la conceptul de „mediu” în general.
DEX: mediul = natura înconjurătoare în care se află ființele și lucrurile și lumea în mijlocul căreia trăiește cineva, adică ambianța.
Kotler: mediul = totalitatea forțelor necontrolabile la care întreprinderea trebuie să-și adapteze politica și se constituie din participanții și forțele externe care influențează asupra posibilităților firmei de a dezvolta și menține tranzacții avantajoase.
Alexandru Iancu: factorul de mediu după proveniență și rol se poate clasifica în factori de mediu naturali cum sunt condițiile de sol, climă, ape, păduri etc., toate acestea reprezentând suportul material primar al existenței și desfășurării vieții biologice și economico-sociale; și factori artificiali = condițiile create de om pentru ameliorarea condițiilor sale de viață și dezvoltării sale.
Constantin Pintilie: mediul ambiant al unei firme poate fi definit prin piața internă și externă în cadrul căreia societățile economice își oferă reciproc produse / servicii / lucrări / informații; colaborează între ele și deseori se confruntă intrând în competiție.
Gheorghe Ionescu: mediul extern e reprezentat de forțele principale din afara organizației care au un potențial semnificativ de impact, infliențare a succesului probabil privind produsele / serviciile livrate.
Mediul extern al organizației poate fi împărțit în 2 segmente:
- mediul general (megamediul);
- mediul sarcină (specific).
Megamediul (mediul general) este segmentul mediului extern care reflectă tendințele și condițiile largi din societatea în care organizația activează.
În această abordare elementul internațional este încorporat megamediului.
Mediul sarcină = mulțimea de elemente specifice din afară cu care organizația interacționează în procesul conducerii business-ului ei.
Elementele principale ale mediului sarcină a unei organizații includ:
- clienții;
- consumatorii;
- furnizorii;
- concurenții;
- piața forței de muncă;
- agențiile guvernamentale.
Remarcăm referitor la complexitatea problematicii a multitudinii de elemente ce trebuie avute în vedere, precum și aspectul temporal și spațial de abordare.
Definirea cu mai multă acuratețe a noțiunii de mediu ne poate fi ușurată de abordarea sistemică ce permite o cale logică și coerentă de interpretare.
Întregul + relațiile – legăturile – interacțiunile dintre elementele componente
Pe fondul structural al elementelor de mai sus definim mediul în general ca un sistem rezultat și formă de manifestare a intercondiționărilor dintre elementele sale constitutive.
Între elementele constitutive ale sistemului există relații de cauzalitate, fiecare condiționând un altul și fiind condiționat la rândul său de altul.
Modificarea sub influența unui factor a unui element atrage după sine modificarea altor elemente și procesul continuă, iar sistemul pe ansamblu rămâne într-un echilibru relativ.
Deplasând cercetarea de la general la particular, întrebarea este: „Cărui particular îi atribuim termenul de mediu?”
Focalizând problematica în modalitatea de segmente, fiecare mediu are un caracter relativ omogen, în cadrul căruia toate elementele componente au același punct de plecare. Astfel se identifică elementele comune ale diferitelor medii dar și elemente de specificitate și diferențiere.
În contextul proceselor esențiale ce determină mișcarea de ansamblu a sistemului economiei mondiale reprezentată de integrarea economiei regionale și de globalizare, constatarea este: accentuarea interdependențelor economice și politice dintre țările lumii are la bază procesul de mișcare și autodevenire a economiilor naționale.
Prin urmare se asociază conceptul de mediu al economiei naționale, spațiile regionale, sistemului economiei mondiale în ansamblu.
Mediul – reprezintă totalitatea condițiilor, complex teritorial al rezultatelor a unei sinteze lente și anevoioase în care se îmbină elementele de relief, structura geografică și sursele de subsol, apele și condițiile de climă, vegetația și fauna, toate constituind cadrul natural de desfășurare a vieții materiale și spirituale a unei comunități umane.
Pe fondul structural al elementelor de mai sus se constituie mediul social. Acesta reprezintă ansamblul elementelor și structurilor economice, juridice, politice, culturale, religioase etc., care formează elementele de suprastructură necesară desfășurării activității membrilor colectivității umane concret determinate pe o anumită treaptă de dezvoltare. Aceste elemente sunt la rândul lor schimbate, modelate de aspirațiile și interesele colectivității umane și a celor care exercită puterea.
În epoca modernă, pe fondul proceselor de integrare regională și globalizare, economiile naționale mai mari sau mai mici, mai bogate sau mai sărace, reprezintă mediul esențial de realizare a proceselor de producție și reproducție.
Indiferent de nivelul de structurare și modul concret de manifestare, activitatea economică se desfășoară în condițiile și pe baza unor multiple legături de intercondiționare, între acte și fapte comune dar și specifice.
Toate aceste coordonate formează mediul economic al afacerilor.
Reținem faptul că oamenii participă la activitatea economică numai în și prin intermediul instituțiilor sociale și politice existente și la care se raportează.
Ca realitate complexă, spațială și temporală, mediul economic al afacerilor se află într-o continuă modificare având un caracter dinamic, caracterizat printr-o stabilitate relativă dar marcat și de situații conjuncturale favorabile sau nefavorabile.
Pentru o firmă / agent economic se poate afirma că mediul său de afaceri este compus din acele elemente și factori din afara organizației care reprezintă pentru aceasta atât oportunități cât și amenințări.
Distingem astfel un mediu național al afacerilor și un mediu internațional al afacerilor. Problemele de abordat sunt aceleași pentru ambele spații, ceea ce diferă esențial este modalitatea de analiză și capacitatea de adaptare la constrângerile existente.
În legătură cu mediul internațional al afacerilor problemele aduse în discuție capătă un caracter ridicat de complexitate, de risc și incertitudine, întrucât nu mai avem de-a face cu un mediu cunoscut, familial, ci cu un mediu internațional în care se manifestă și alți factori decât cei naționali și proprii firmei, mai greu detectabili și controlabili.
2.2. Sistematica mediului internațional al afacerii și metodologia scanării acestuia
Pentru orice firmă care derulează afaceri în mediul internațional este necesar ca ea să-și formuleze strategia, să scaneze acest mediu, să identifice posibilele oportunități, precum și constrângerile la care va fi supusă. Numărul factorilor care compun acest mediu e foarte mare și problema devine și mai dificilă când aceștia trebuie analizați și sistematizați.
Scanarea mediului internațional al afacerilor are în vedere tocmai identificarea, cuantificarea, elaborarea unor predicții cu privire la aceleași forțe strategice care îi influențează esențial pătrunderea, menținerea sau extinderea pe anumite segmente de piață în condiții de competitivitate.
Din punct de vedere practic monitorizarea, evaluarea și diseminarea informațiilor de la mediul extern la cel intern firmei cere un intrument adecvat. Acest intstrument este reprezentat în primul rând de identificarea structurii.
Prin structură înțelegem elementele componente ale mediului și raporturile de cauzalitate cantitative și calitative dintre acestea. În mod practic componentele mediului internațional al afacerilor sunt dificil de delimitat deoarece se interferează, aflându-se într-o puternică intercondiționare, neavând granițe exact trasate.
Reținem: modificările apărute într-o componentă pot antrena modificările apărute în celelalte. Din acest motiv elementele structurale trebuie privite și analizate atât fiecare în parte cât și în întercondiționările lor.
Schematic se prezintă astfel: structura mediului internațional al afacerilor
Reprezentarea de mai sus necesită 2 explicații:
- care este criteriul folosit pentru identificarea acestor elemente structurale?
- R: mediul internațional al afacerilor are mai multe componente care pornesc de la mediul natural până la elementele de suprastructură, care privesc aspecte politice și instituționale.
- care este criteriul folosit pentru stabilirea ordinii de așezare în structură?
- R: orice mediu de afaceri se desfășoară într-un anumit mediu natural-geografic, cadru ocupat de o anume populație cu anumite caracteristici numerice și structurale, cu o anumită configurație culturală.
În cadrul acestor spații se desfășoară activitatea economică bazată pe o anumită specificitate tehnologică, politică, legislativă, ultimele două elemente intrând în suprastructura unei societăți.
Comentarii