DEFINITII TOCI AN II S II EAI

DEFINIȚII

Achiziţii în avans - operaţiuni comerciale potrivit cărora întreprinderea care apare în calitatea de furnizor pentru un bun, de regulă de valoare mare, cumpără cu anticipaţie mărfuri de la partenerul său de afaceri, realizând în avans obligaţia sa de contrapartidă.

Achiziţii induse - operaţiuni comerciale, care presupun obligaţia vânzătorului de a achiziţiona produse de la cumpărător, pentru ca acesta din urmă să îşi asigure lichidităţile în valută convertibilă necesare plăţii mărfurilor importate.

Agent reprezentant - persoană juridice care desfăşoară operaţiuni de export în numele şi în contul producătorilor.

Asociaţie cooperativă a producătorilor sau comercianţilor - întreprinderi independente şi concurente reunite pentru a realiza exportul produselor lor.

Barter - schimburi de marfă contra marfă, desfăşurate între întreprinderi (firme) din ţări diferite, care nu implică plăţi în valută între cele două ţări.

Birou comercial - compartiment operativ, fără personalitate juridică, creat în străinătate de o întreprindere ce realizează operaţiuni de export direct, în vederea desfăşurării unor operaţiuni premergătoare încheierii contractelor internaţionale de vânzare-cumpărare, urmăririi la faţa locului a manierei în care se derulează contractele încheiate, coordonării corespunzătoare a operaţiuni post contractuale, fără a putea îndeplini acte de comerţ.

Broker - persoană fizică, care mijloceşte încheierea contractelor de export prin punerea în legătură a cumpărătorului cu vânzătorul, fără a intra în relaţii contratuale de durată cu nici unul din cei doi parteneri.

Cartel de export - întreprinderi (firme) din acelaşi sector de activitate sau din sectoare de activitate apropiate reunite în vederea exercitării controlului asupra unei pieţe externe.

Casa comercială - întreprindere comercială care achiziţionează mărfuri de pe piaţa internă, în nume şi cont propriu, pentru a le vinde în străinătate.
Cerere de ofertă - manifestarea initeresului unei întreprinderi cumpărătoare pentru mărfurile oferite de furnizorii străini.

Clauza „comerţului cu secară” - clauză contractuală de definire a calităţii ce obligă cumpărătorul să accepte marfa chiar dacă aceasta soseşte la destinaţie cu unele deprecieri calitative, dar în acest caz vânzătorul trebuie să acorde o bonificaţie la preţ.

Clauza coşului valutar - clauză contractuală de acoperire împotriva riscului valutar ce presupune legarea preţului din contrcat de un grup de valute selectate astfel încât evoluţia lor să se compenseze pentru a asigura stabilitatea acestui coş de valute.

Clauza „marfă sănătoasă la descărcare” - clauză contractuală de definire a calităţii ce indică dreptul cumpărătorului să accepte marfa, numai dacă aceasta soseşte la destinaţie fără degradări calitative.
Clauza preţului escaladat - clauză contractuală de acoperire a riscului de preţ ce presupune asigurarea unui echilibru între preţul produsului finit şi preţul factorilor de producţie utilizaţi pentru fabricarea acestuia.

Clearing - acord interguvernamental încheiat între două (sau mai multe ţări) pentru o compensare globală a datoriilor rezultate din livrările sau prestările de servicii reciproce, într-o anumită perioada de timp, de regulă un an, transferul valutar fiind exculs total sau parţial.

Condiţii de livrare - stabilesc locul şi momentul în care, odată cu transferarea mărfii de la vânzător la cumpărător sunt transferate cheltuielile şi riscurile pe care le implică livrarea.

Contractul internaţional de vânzare-cumpărare - acord de voinţă prin care una din părţi denumită vânzător/exportator, aparţinând unui anumit stat, se obligă să transfere proprietatea unui bun către cealaltă parte numită cumpărător/importator, aparţinând unui alt stat şi, care, la rândul ei, se obligă să plătească vânzătorului/exportatorului preţul bunului vândut.

Combinaţii de export (grupuri de exportatori) - asociaţie de întreprinderi independente şi concurente, creată cu scopul de a vinde mărfuri pe piaţa internaţională.

Comisionar - persoane fizice sau juridice ce desfăşoară operaţiuni de export în nume propriu, dar în contul exportatorilor din propria ţară sau a importatorilor din străinătate, care doresc să achiziţioneaze mărfuri din ţara de origine a comisionarului.
Exportul direct - modalitate de export ce implică ca funcţia de comercializare externă să fie exercitată în exclusivitate de producători.

Export indirect - modalitate de export ce implică transferarea funcţiei de comercializare externă în integralitate de la producător la intermediarii comerciali specializaţi sau la societăţile de intermediere.

Filiala - societate comercială cu personalitate juridică implantată în străinătate de o întreprindere producătoare, care îşi exercită şi controlul asupra acesteia, cu scopul producerii şi/sau comercializării de bunuri în ţara de implantare, în funcţie de strategia de afaceri pusă în practică de a întreprinderea mamă.

INCOTERMS - reguli cu caracter internaţional privnd livrarea mărfurilor, elaborate de Camera Internaţională de Comerţ de la Paris.

Întreprindere en gros - întreprindere comercială care cumpără în nume şi cont propriu de la întreprinderile industriale din ţară sau străinătate mărfuri pe care le desface către întreprinderile cu amănuntul din propria ţăra sau din alte ţări.

Lease-back - operaţiune care constă în vânzarea de către o întreprindere a unor imobilizări către o societate de leasing urmată de închirierea lor imediată, de către întrepinderea care le-a cedat.

Leasing - operaţiune prin care o parte, denumită finanţator, se angajează la cererea unei alte părţi, denumită utilizator, să-i asigure posesia sau folosinţa unui bun, cumpărat sau realizat de finanţator, contra unei redevenţe, iar la sfârşitul perioadei contractuale să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a dobândi proprietatea bunului, de a prelungii contractul de leasing sau de a înceta raporturile contractuale existente, până în acel moment, între cele două părţi.

Leasing financiar - operaţiune de leasing ce presupune ca în cursul primei închirieri societatea de leasing să realizează întregul preţ de vânzare al bunului contractat, inclusiv costurile auxiliare şi un beneficiu.

Leasing operaţional - operaţiune de leasing ce presupune ca în cursul primei închirieri societatea de leasing să realizează doar o parte din preţul de vânzare al obiectului contractat, accentul fiind pus pe serviciile furnizate de societatea de leasing, fără a exista, de regulă, o relaţie directă între preţul de achiziţie al bunului şi chiria percepută.

Lhon - tranzacţii, reglementate contractual, desfăşurate între două firme din ţări diferite, în vederea executării unui produs la comandă, de către o parte (executant), pe baza documentaţiei tehnice, a materiilor prime, materialelor, semifabricatelor, utilajelor etc. puse la dispoziţie de cealalată parte (ordonator), sub marca acesteia din urmă.

Oferta de mărfuri - propunere concretă privind încheierea unei tranzacţii comerciale care porneşte din iniţiativa vânzătorului.

Operaţiune de comerţ internaţional - operaţiune de vânzare-cumpărare de produse derulate între agenţii economici pe plan internaţional, decontate în valută convertibilă sau în natură.

Operaţiune în contrapartidă - operaţiune comercială internaţională în cadrul cărora vânzătorul/prestatorul de servicii accepta ca plata contravalorii mărfurilor livrate sau a serviciilor prestate să se efectueze total sau parţial prin produse provenite din ţara cumpărătorului.

Operaţiuni paralele - tranzacţii ce presupun schimburi de mărfuri condiţionate, respectiv importul este condiţionat de un export în compensaţie sau un export de un import compensatoriu, fără ca cele două tranzacţii legate să fie în mod obligatoriu sincronizate în timp; au la bază două contracte separte de vânzare-cumpărare, de regulă condiţionate de existenţa unui acord-cadru încheiat între părţi.

Piggy back - formă de comercializare indirectă a diferitelor produse (textile, produse chimice, bunuri de consum, echipament şi produse industriale etc.) de către producătorii mici şi mijlocii prin reţeaua de distribuţie a producătorilor din sectoare de activitate complementare.

RAFTD - culegere de uzanţe privind condiţiile de livrare consacrate în comerţul exterior al SUA.

Regim vamal - statutul juric pe care îl primeşte marfa în procesul vămuirii.

Reprezentantul în străinătate - persoană fizică angajată a unei întreprinderi producătoare, care pe baza unei remuneraţii fixe şi a unui comision acordat în funcţie de rezultate, acţionează pe o piaţă externă, în numele şi în contul angajatorului, în vederea cercetării pieţei, promovării şi vânzării produselor întreprinderii pe care o reprezintă.

Risc de preţ - posibilitatea pentru unul sau celalălalt dintre partenerii contractuali de a nu obţine câştigul scontat sau de a înregistra o pierdere ca urmare a evoluţiei nefavorabile a preţului pe piaţă, respectiv a neîncasării preţului din culpa cumpărătorului sau ca urmare a producerii unor evenimente de forţă majoră.

Risc valutar - posibilitatea pentru unul sau cealălalt dintre partenerii contractuali de a nu înregistra câştigul scontat sau de a înregistra o pierdere datorată creşterii sau scăderii puterii de cumpărare a valutei de contract în raport cu moneda naţională a părţilor contractante sau cu alte valute liber convertibile.

Sucursala - unitate economico-financiară, fără personalitate juridică, amplasată de o întreprindere exportatoare în străinătate, în vederea desfacerii produselor ei pe pieţele externe.

Switch - operaţiune cu caracter financiar desfăşurată în vederea alimentării contului de clearing (switch aller), valorificării desponibilităţilor de clearing (switch retour), obţinerea unui profit în valută (switch aller-retour).

Tel quel - clauză contractuală de definire a calităţii conform căreia cumpărătorul trebuie să accepte marfa livrată „aşa cum este”, fără să o fi vizionat sau după ce a vizionat-o.

Tip de marfă - noţiune abstractă de care trebuie aă se apropie cât mai mult calitatea mărfii ce urmează să fie livrată.





Comentarii