Cornel Ungureanu – Istoria secretă a literaturii române


Brașov, Editura Aula, Colecția „Studii”, 2007, 510 p.


La început de nou an 2008 s-a lansat în oraşul de pe Bega mult așteptata Istorie secretă a literaturii române , Editura Aula, Brașov, scrisă de unul dintre cei mai cunoscuți critici literari timișoreni, Cornel Ungureanu. Cartea de față încununează cu succes și celelalte apariții editoriale ale autorului. Este vorba de volumele Geografiei literare. Însuși autorul acestui volum declară în prefață: „Istoria... pe care o propunem se vrea o alternativă a istoriilor actualității imediate. Iar istoriile literaturii române au fost mereu propuse de o actualitate imediată în care existau urgențe, constrângeri, (de)solidarizări. (...) Felul în care au fost întâmpinate Geografiile... m-a îndemnat să cred că e necesară o Istorie alternativă (secretă!) a literaturii române, care poate clarifica rolul acelor cărți.” (p. 18) Așadar, această carte se vrea o continuare a muncii laborioase depusă de autor în realizarea unor lucrări atotcuprinzătoare dedicate geopoliticii și geografiei literare ale României.
Volumul este stucturat în două părți mari, fiecare dintre acestea având un titlu sugestiv: Despre așezarea hotarelor... (partea întâi), ....și despre destrămarea lor (partea a doua). Ceea ce reține atenția cititorului e diversitatea tematică abordată de autor, de la apariția primelor documente cu caracter folcloric, la literatura bănățeană.
Capitolele importante ale cărții tratează teme legate de Geopolitica și geografia literară în Europa Centrală (și de Est); Geopolitica, de la 1848 la 1918. Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A. C. Popovici, Lucian Blaga, Emil Cioran; Geopolitica de la 1918 la 1989. Deschiderile spre Răsărit (în partea întâi); Arta paricidului la români; Vârstele erotice ale literaturii. Și cele pornografice; Provinciile literaturii (în partea a doua).
Studiul debutează cu un istoric dedicat Balcanilor, considerați a fi Europa Centrală, adevărați „cetăți de refugiu”, și cu explicarea termenului cel mai des folosit astăzi, geopolitica. Aceasta este o știință, dar o „știință damnată”, mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial: „Dar nu doar geopolitica fusese compromisă, ci tot ce definea, într-un fel sau altul, Europa Centrală – ceea ce purta numele de Mitteleuropa. Cele două concepte erau strâns legate unul de celălalt.” (p. 23) Totuși, geopolitica era considerată a fi un dezastru, era asimilată nazismului hitlerist, deși a existat înainte de Hitler. Termenul de Mitteleuropa a fost definit și lansat la începutul secolului XX de către F. Naumann în cartea sa, Germania pretutindeni. Chiar și autorul volumului de față a dedicat o lucrare pe această temă, Mitteleuropa periferiilor, apărută la editura Polirom, 2002.
Mai departe, criticul aduce la lumină noi informații despre Școala Ardeleană, de la Ioan Inochentie Micu Clain la Andrei Șaguna, ajungând până la studii despre Mihai Eminescu. Centrul și calea spre el, Ioan Slavici și iluzia geopolitică, A. C. Popovici, Lucian Blaga, Emil Cioran, Vasile Voiculescu, N. Steinhardt, Mircea Eliade, Mihail Sebastian etc. „Urmașii” lui Mircea Eliade: Sorin Alexandrescu, Ioan Petru Culianu, Liviu Bordaș, Eugen Ciurtin, Mircea Handoca, contribuie în mod vizibil la înțelegerea scriitorului și savantului Mircea Eliade. Aceste capitole pun accentul pe dezvoltarea intelectuală deosebită a istoricului religiilor, dar și a diaristului Mircea Eliade: „Care ar fi drumul drept, calea regală, sau care ar fi ieșirea din labirint, iată întrebări obsedante în timpul unei creații înfăptuite într-un ritm infernal, cu o forță de muncă unică și cu o voință fără egal. Dacă Șantier (1934) e «romanul indirect» care poate da imagine efortului pe care scriitorul îl face în perioada sa indiană, Fragments d'un journal (1973) e elocvent pentru felul în care acesta își definitivează opera de maturitate.” (p. 205) În paginile Jurnalului portughez, Mircea Eliade „nu mai corijează pagini, nu mai selectează confesiuni, nu mai vrea să facă o bună impresie” (p. 207), ci se arată cititorului exact cum e, își deschide total sufletul, nu mai întâlnește nici un fel de opreliști care-i cenzurează mintea, „ ...aceasta a fost istoria sa: istoria sa secretă, care angajează deopotrivă intimitatea, fanatismul politic, credința și necredința.”(id.)
Capitolul Generația ezoterică cuprinde informații despre Marc-Mihail Avramescu, Vasile Lovinescu, Belu Silber, Jeni Acterian, Mozes Gaster, Geo Dumitrescu, Marin Preda, Ion Caraion și Nicolae Labiș. Acestora autorul le dedică studii și monografii. Aduce în discuție o temă predominantă în literatura română interbelică, tema „omului revoltat”, privită din mai multe ipostaze critice și „exerciții de înțelegere”. Astfel, se întrevede în opera literară a scriitorilor mai sus menționați, „ideea de revoluție și ideea de impas în acest «timp nou».” (p. 294)
În partea a doua a volumului de față autorul reia explicația termenului de geopolitică, adâncindu-i astfel semnificația și lărgindu-i aria de răspândire. Se poate vorbi de geopolitică în literatură, manifestată sub forma „fenomenului numit transgresiune”.
Aici autorul dedică studii minuțioase unor opere de o valoare capitală pentru literatura română. Este vorba despre operele unor scriitori consacrați precum Mihail Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, George Călinescu, Zaharia Stancu, Eugen Barbu, Mircea Streinul. Aceste studii sunt reunite sub cupola unei teme comune, „arta paricidului”. Apoi autorul are în vedere câteva cosiderații teoretice despre avangardă, inițializând o „propunere de globalizare”, reunind la un loc „cele patruzeci de isme”. În demersul său autorul apelează la observațiile pertinenete ale lui Ortega y Gasset, dar reluate de Matei Călinescu în volumul său dedicat studiului modernității, Cinci fețe ale modernității. Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism, apărută la Editura Polirom, în 2005. Criticul Cornel Ungureanu ajunge la concluzia că „toți istoricii avangardelor ar vrea să scrie istorie, care să descopere, în trecut, alte reguli ale jocului care să afirme spiritul tânăr al unei epoci de renaștere. Fiecare mare scriitor (sau fiecare autor anonim) poate să păstreze șansa (să dețină secretul) unei inițiative «avangardiste», evident noi, contestatare, globalizante.” (p. 394) Din seria scriitorilor avangardiști, cei care îi rețin atenția criticului sunt: George Bacovia, Tristan Tzara, Ion Vinea, Geo Bogza, Urmuz, Gellu Naum, Virgil Teodorescu.
Un amplu studiu îi este dedicat și literaturii licențioase, ce capătă din ce în ce mai mult priză la public, ajungându-se astfel la dezolanta concluzie că sexul se vinde cel mai bine. În Vârstele erotice ale literaturii. Și cele pornografice autorul subliniază faptul că: „Epoca postmodernă este legată de un șir de deschideri succesive spre imagine, iar în cadrul acestor deschideri filmul, revistele, ziarele, televiziunea comercializează atât imaginile-șoc, cât și textele care să-i tulbure, excite, confiște pe cititorii ceva mai fragili. Dacă transformările moderne ale poeziei sau ale prozei, ale romanului sau ale dramaturgiei (prin câțiva autori geniali) desființează granițele între ce este permis și ce este interzis, dacă lupta cu tabuurile aduce un spor de notorietate unui Flaubert sau Baudelaire, dacă sexologii și psihanaliștii sfârșitului de secol (evident, al XIX-lea) fac recapitulări care să valideze operele lui Sade (...) și Sacher-Masoch (...) în numele științei lor, (...) a psihopatologiei sexuale, ultimele decenii ale secolului XX încearcă să dizolve limitele între erotism și pornografie.” (p. 428)
Criticul realizează o trecere în revistă a unor texte cosiderate licențioase la vremea respectivă (este vorba de începutul secolului XX – n.n.), texte ale lui Geo Bogza, Mircea Eliade, N. D. Cocea, Felix Aderca, Tudor Arghezi, George Călinescu. Chiar Nicolae Iorga publică în „Neamul românesc” un clasament al „pornografiei”, un „top pornografic”, pe primul loc situându-se H. Bonciu, fiind urmat de Geo Bogza. De la jumătatea secolului XX, „perioada 1948-1989 rămâne a interdicțiilor; cooperativa «avântul pornografic», atinge maxima productivitate după 1989” (p. 429), după cum precizează și Irina Mavrodin în Cucerirea zonei interzise, din volumul Operă și monotonie, apărut la Editura Srisul Românesc, din Craiova, în 2004.
În prezent s-a atins extrema „avântului pornografic”, dovadă fiind editarea la scară largă, „pe bandă rulantă” a cărților „de succes – seriile de succes ale literaturii erotice/pornografice” (id.), dar și colaborarea la unele reviste cu tentă erotică a unor „scriitori de succes”, precum Alexandru Paleologu, Andrei Pleșu, Horia Roman-Patapievici ș. a.
În studiul dedicat Provinciilor literaturii, autorul evidențiază faptul că în cele câteva cărți dedicate Europei Centrale, „orașul provincial devine centru și se comportă, în unele manifestări culturale, ca o adevărată capitală a scrisului sau a artelor.” (p.451)
În acest ultim capitol, criticul realizează o analiză succintă a unor repere fundamentale din literatura Ardealului (Victor Iancu), Basarabiei (Hasdeu, Stere, Goma), Bucovinei (Hurmuzachi, Flondor, Nandriș, Mircea Streinul, Lucian Costin), sau Banatului (Victor Vlad Delamarina, Dositei Obradovici, Nicolae Oțălea, Anișoara Odeanu etc.) „Gabriel Ivul sau Petre Lupul, Efrem Zăcan, Mihail Halici sau Nicolae Oțălea sunt personalități inaugurale ale scrisului românesc, uneori definitorii pentru Europa Centrală a contactului etnic și a dialogurilor intraconfesionale.” (p. 495)
În Încheierea la volumul Istoriei secrete a literaturii române autorul precizează foarte clar scopul acestei lucrări, aceea de a încerca „să recupereze opere uitate, abandonate din întâmplare sau din graba cercetătorilor improvizați, din absența mesajului epidermic, atât de necesar lumii noastre postmoderne, postistorice, postcoloniale, postcomuniste ș.a.m.d.” (p. 509)
Criticul îi îndeamnă pe cititori să completeze cu noi informații volumele ulterioare ale acestei interesante și fructoase cercetări și lansează invitația de a practica arta scrisului, cu consecvență: „Nu vă pierdeți vremea, timpul dumneavoasră unic, între succese jurnalistice pasagere. Alegeți Istoria! Doar prin contribuția dumneavoastră adevărata istorie a literaturii va putea să-și adauge volumele și înțelesurile necesare.” (p. 510)